Citeşte cartea!



Christensen, Clayton M.; Raynor, Michael E.
   Inovația ca soluție în afaceri: crearea și menținerea unei creșteri de succes/ Trad. din lb. engl.: Mateescu, Liviu.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2010.- 304 p.- Index: P. 299-302.- (Colecția: „Profit”)

Autorii acestei cărți susțin că inovația poate fi un proces predictibil, care determină creșterea profitabilă și sustenabilă a companiei. Bazându-se pe ani de cercetări aprofundate și pe exemple concrete din multe companii mari, oferă în această carte soluții la următoarele probleme:
-         Cum ne dăm seama dacă o idee are potențial disruptiv sau nu?
-         Ce situații concurențiale avantajează companiile stabile și care îi favorizează pe nou-veniți?
-         Ce segmente de consumatori vizăm mai întâi, dacă avem o ofertă inedită?
-         Ce activități ar trebui externalizate și care ar trebui păstrate în interiorul companiei?
-         De unde ar trebui să provină banii cu care finanțăm o nouă afacere?
-         Cum alegem cei mai potriviți manageri, pentru a pune în practică noua idee?
-         Cum ne poziționăm pe piață acolo unde vor fi profiturile în viitor?
Aceste principii contraintuitive vă vor schimba pentru totdeauna perspectiva asupra inovației și vă va arăta cum puteți crea un motor de creștere disruptivă, menit să alimenteze perpetuu succesul oricărei companii.
Stimulați-vă și profitați!


Hogan, Robert
   Personalitatea și soarta organizațiilor/ Trad. din lb. engl.: Litzica, Dina.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2011.- 184 p.- Bibliogr.: P. 159-170.- Index de autori: P. 171-174; Index de termeni: P. 175-177.- (Colecția: „Profit”)

Există o legătură complexă între personalitate și performanță și s-a dovedit că personalitatea exercită o influență directă asupra aptitudinilor și a stilului de la leadership, asupra performanței echipelor și a eficienței organizaționale, în general.
Autorul Robert Hogan oferă o descriere amănunțită a naturii personalității, arătând felul în care această carte poate fi utilizată pentru a înțelege, a evalua, a selecta, a respinge sau a forma organizațiile.
Citind această carte, veți crește abilitatea de a înțelege oamenii – felul în care aceștia se aseamănă, se deosebesc și motivele pentru care fac ceea ce fac. Înarmați cu această înțelegere, vă veți putea atinge scopurile personale, sociale și organizaționale, într-un mod mai eficient.
Succes!


Mucchielli, Alex
   Influență, persuasiune, motivare: noi tehnici: cum să-ți seduci interlocutorii, cum să transmiți o idee, cum să-ți mobilizezi echipa/ Trad. din lb. fr.: Ionescu, Georgeta-Anca.- Buc.: Humanitas, 2014.- 216 p.- Bibliogr.: P. 211-212.- (Colecția: „Practic”)

De câte ori ți-ai dorit, acasă ori la serviciu, să poți convinge pe cei din jur, să-i motivezi, să-i determini să ia decizii în favoarea ta?
Renumitul specialist în strategii de comunicare, Alex Mucchielli îți propune să înveți din această carte arta de a transmite o idee, de a influența, de a face astfel încât acțiunile și gândurile celorlalți să se îndrepte în direcția care ți se pare cea mai potrivită.
Dacă dorești să descoperi procedeele comunicării de influență și să nu te lași manipulat – citește această carte! Noile tehnici concrete de intervenție învățate le vei putea folosi cu succes atât în viața socială, cât și în cea profesională.


Urban, Glen
   Cum să ne păstrăm clienții: un ghid al profitului într-o eră a puterii clientului/ Trad. din lb. engl.: Moldoveanu, Alina.- Buc.: Editura ALL, 2010.- 234 p.- Index: P. 222-232

Marketingul tradițional de tip push/pull nu mai este eficient. Chiar și relațiile bine consolidate cu clienții se destramă. Companiile avansate se avântă pe o cale cu totul nouă către obținerea unui profit mai mare și a unui avantaj competitiv consolidat: strategia consilierii clienților. Această carte îți prezintă cum și de ce funcționează strategia, dar și modul în care s-o implementezi și în compania ta.
Autorul, unul dintre inovatorii principali la nivel mondial, îți explică de ce trebuie să faci această transformare și cum să o faci să funcționeze.
Profită de acest ghid al profitului și vei avea puterea asupra clientului tău!


Zbucnea, Alexandra ș.a.
   Ghid esențial de promovare/ Zbucnea, Alexandra; Pînzaru, Florina; Galalae, Cristina.- Buc.: Tritonic Publishing, 2009.- 400 p.- Bibliogr.. P. 381-394.- (Colecția: „Comunicare. Media”)

Promovarea a devenit un concept tot mai prezent în agenda publică a ultimilor ani, atât nivelul macro (branding-ul de țară) cât și nivelul micro (al organizațiilor sau chiar al indivizilor – branding-ul personal).
Cunoașterea fenomenului promoțional în ansamblu, precum și a tehnicilor asociate acestuia, reprezintă o condiție sine qua non a dezvoltării de campanii promoționale eficiente.
Autorii propun să învățați ABC-ul promovării, care este arsenalul promoțional, cum să faceți cu succes promovarea produselor și organizațiilor și să folosiți forța vânzărilor.
Acest ghid de promovare este esențial pentru activitatea afacerii tale!


Diaconescu, Mihai
   Marketing agroalimentar.- București: Editura Universitară, 2005.- 186 p.- Bibliogr.: P. 183-184

Specificitatea producției și circulației produselor agricole și alimentare a condus la conturarea unei ramuri specializate denumită „marketingul agroalimetar”.
Cum să valorifici cât mai eficient producția agricolă și alimentară?
Răspunsul nu poate ignora scopurile generale ale activității de marketing legate de adaptarea la nevoile, preferințele și dorințele consumatorilor, de creșterea eficienței economice și de asigurarea a dezvoltării întreprinderii în condiții de concurență tot mai accentuată.
Această carte poate fi utilă studenților, cercetătorilor, lucrătorilor în domeniu sau altor categorii de specialiști.
Marketingul este motorul care conduce firma către succes!


Heeper, Arstrid; Schmidt, Michael
   Tehnici de negociere: Pregătirea, strategiile folosite și încheierea cu succes a unei negocieri/ Trad.: Ciobanu, Paul Florin.- Ed. a 2-a.- București: Editura ALL, 2013.- 128 p.- Bibliogr.: P. 117.- Index tematic: P. 119-121.- (Colecția: „Pocket Business”)

Cartea „Tactici de negociere” este o instrucțiune în lumea complexă și uneori foarte dură a negocierilor. Negocierile sunt prezentate peste tot în viața de zi cu zi, iar capacitatea de a le face față cu succes îți va deschide toate ușile.
Negocierea reușită începe cu pregătirea orientată către scopul propus. Lucrurile la care trebuie să fiți atenți sunt descrise în această carte. Alte componente ale unei bune negocieri sunt: partenerul de discuție, tipurile de întrebări, tehnicile de chestionare și alte tehnici de negociere.
Nu toți partenerii de negociere cu care vă veți întâlni vor fi onești, așa că în carte veți găsi reguli utile în negocierea cu parteneri incorecți, cât și moduri de a aborda obiecțiile acestora.
La sfârșitul cărții veți învăța să recunoașteți semnalele de încheiere ale unei negocieri și, cel mai important, să le luați în serios.
Acum puteți merge la negocieri însoțiți de mult curaj și încredere în forțele proprii!


Hrebiniak, Lawrence G.
   Strategia în afaceri: Implementarea și executarea eficientă/ Trad.: Cristea, Gabriela Camelia.- București: Editura ALL, 2009.- 312 p.- Anexă: P. 296-300; Index: P. 297-310.- (Colecția: „TOP-Management”)

Conceperea unei strategii este un proces dificil, iar aplicarea ei este încă și mai dificilă. Cartea de față este cu siguranță ghidul complet de care aveți nevoie pentru a pune în practică strategia dumneavoastră de afaceri.
Cartea vă oferă:
·      soluții detaliate, integrate, pentru ca strategia să dea roade;
·    informații primare, furnizate de manageri care se confruntă cu probleme reale de implementare și reușesc să le rezolve;
·      metode de coordonare, stimulente, mecanisme de control și altele;
·      instrumentele implementării unei culturi organizaționale care să susțină strategia;
·      un studiu de caz complet de aplicare în domeniul fuziunilor și al achizițiilor.
Veți învăța cum:
·    să adunați la un loc competențele necesare aplicării strategiilor pe termen scurt cu ajutorul unor planuri pe termen lung;
·        să definiți mai eficient responsabilitățile, stimulentele și mecanismele de control;
·        să îmbunătățiți coordonarea la fiecare nivel și în întreaga întreprindere;
·        să administrați eficient organizația, astfel încât ea să susțină strategia, nu să i se opună.
Implementați și executați eficient!


Ditzler, Jinny S.
   Cel mai bun an. 10 întrebări care vă vor aduce succesul în următoarele 12 luni/ Trad. din l. engl.: Gavrilă, Mihaela.- Ed. a 2-a, rev.- Buc.: Curtea Veche, 2013.- 256 p.- (Colecţia: „Cărţi-Cheie – 31”)

Autorul acestei cărţi vă invită să aveţi un an reuşit – şi mulţi alţii de acum înainte, pentru tot restul vieţii. Experienţa „Cel mai bun an” îşi propune să pătrundă până la esenţa modului de a gândi şi de a acţiona al fiecăruia dintre voi şi să vă dea puterea de a accede la un alt nivel de eficienţă şi împlinire pe plan personal. Printr-un proces de autodescoperire, evaluaţi-vă situaţia, apoi treceţi la planificarea unui nou an din viaţa voastră. Răspunzând la zece întrebări simple, veţi putea să vă clarificaţi ideile şi să vă pregătiţi pentru următorul an, care trebuie să fie cel mai bun. La capătul acestui exerciţiu individual, veţi avea în faţă un plan simplu, pe o singură pagină, care vă va ajuta în următoarele 12 luni.
Această carte vă dă şansa să vă bucuraţi de succes – să vă daţi un nou sens vieţii voastre, oferindu-vă frâiele propriului vostru destin. Căci niciodată nu sunteţi nici prea bătrâni şi nici prea tineri pentru a face din anul care vine cel mai bun an de până în acel moment.


Crist, James J.
   Ce să faci când eşti speriat & îngrijorat: un ghid pentru copii/ Trad. din l. engl.: Weston, Cintia-Carmen.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2012.- 128 p.- Index: P. 123-126

Ce să faci dacă ai frică de furtuni, de întuneric, de bătăuşi, de lucrări de control, de terorism, de monştri, de a face greşeli, de faptul că nu te vei putea adapta la şcoală, că vei fi departe de părinţi, că vei sta singur acasă?
Toată lumea are temeri şi griji la un moment dat. Dar tu nu trebuie să fii speriat şi îngrijorat. Această carte te poate ajuta. Mulţi copii şi adulţi au reuşit să-şi depăşească temerile folosind ideile din această carte.
E necesar să exersezi, dar merită efortul!


Robbins, Mel
   Viaţa nu e roz: descoperiţi-vă latura puternică!/ Trad. din l. engl.: Georgescu, Bogdan; Sibinescu, Monica.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2013.- 336 p.- (Colecţia: „Cărţi-Cheie – 159”)

În zilele noastre, oamenii au deseori senzaţia că lipseşte ceva din vieţile lor, un lucru pe care ori nu reuşesc, ori nici măcar nu încearcă să-l definească. În general, asta se întâmplă din cauză că preferăm să ne amăgim în ceea ce ne priveşte, susţinând că „viaţa noastră e roz”. Factorul care contribuie cel mai mult la perpetuarea – şi nerezolvarea – unei probleme e neacceptarea ei. În baza acestui lucru, primul sfat al autoarei e tocmai acela de a ne face curaj şi a recunoaşte că… viaţa noastră NU e roz.
Din acest punct, cartea lansează o serie întreagă de provocări: să vă recunoaşteţi dorinţele, oricât de egoiste sau de puţin favorabile ar fi pentru cei din jur, să le faceţi cunoscute prietenilor şi familiei şi, în fine, să vă faceţi o hartă pentru împlinirea lor. Harta, în sine, este o metodă cu adevărat pragmatică, iar întocmirea ei vizează trasarea mai multor drumuri – deci nu doar a unuia – care să vă conducă la concretizarea propriilor dorinţe. Astfel, dacă înaintaţi pe o cale şi daţi greş, puteţi oricând să alegeţi o alta, pentru că aveţi destule opţiuni.
Treceţi de la visuri la realitate!


Molden, David
   Management cu NLP: un management mai bun prin programare neurolingvistică/ Trad. din l. engl.: Usta, Carmen Ştefania; Bakonyi, Georgeta Serea.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2013.- 302 p.-  Glosar de termeni NLP: P. 287-299.- (Colecţia: „Cărţi-cheie – 162”)

„Management cu NLP” dezvăluie tainele programării neurolingvistice şi-ţi arată cum poţi folosi pentru a-ţi îmbunătăţi, zi de zi, rezultatele manageriale. Cartea îţi prezintă, de asemenea, strategii eficiente de leadership, comunicare şi inovaţie, precum şi metode practice, exerciţii şi exemple care să faciliteze aplicarea acestora în munca ta.
Programarea neuro-lingvistică este un instrument foarte bun pentru dezvoltarea potenţialului uman în diverse domenii. Dar, înainte de orice, te poate ajuta să pui ordine în lucruri când sunt haotice, o ordine care nu lezează nevoile umane sau pe cele ale afacerii tale.
Potenţialul tău este nelimitat şi oricând accesibil!




Singer, Thom; Morris, Leslie
   Networking de la A la Z/ Trad. din l. engl.: Georgescu, Bogdan.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2012.- 112 p.- (Colecţia: „Cărţi-Cheie – 161”)

Construirea unei reţele de contacte de afaceri poate fi la fel de simplă ca învăţarea alfabetului. Lucrurile mici pe care le faci contează foarte mult atunci când vine vorba de networkong. Atitudinea, Brandul şi Creativitatea reprezintă doar începutul. Fie că eşti expert sau novice în networking, citind cartea vei putea să analizezi felul în care interacţionezi cu clienţii actuali şi potenţiali şi cu alte persoane aparţinând comunităţii tale de afacerii
Din această carte vei învăţa că dezvoltarea unei reţele necesită concentrare şi hotărâre, creativitatea contează foarte mult şi consecvenţa este extrem de importantă, fiind cea care determină stabilirea de viitoare contracte.
Observaţiile suplimentare de la sfârşitul cărţii sunt dovadă, că puteţi face networking oriunde şi oricând!


Aaker, David A.
   Managementul capitalului unui brand: cum să valorificăm numele unui brand/ Trad.: Tomescu, Liana.- Buc.: Brandbuilders, 2005.- 400 p.- Bibliogr.: P. 386; Index: P. 387-397.- (Colecţia: „Brandbuilders. Marketing şi advertising”)

Această carte are câteva obiective. Unul este acela de a defini şi ilustra capitalul unui brand, oferind o structură care îi va ajuta pe manageri să vadă mai clar cum poate furniza valoare capitalul unui brand. Un alt obiectiv este acela de a documenta rezultatele cercetării şi de a oferi exemple ilustrative, în stare să demonstreze că valoarea a luat naştere (sau a fost pierdută) ca urmare a unor decizii de marketing sau evenimente din mediul apropiat, care au ajutat sau au dăunat brandului. Un al treilea obiectiv este acela de a discuta modul în care ar trebui să se facă managementul calităţii unui brand. Cum ar trebui creat, menţinut şi protejat? Cum ar trebui exploatat? Un al patrulea obiectiv este acela de a pune întrebări şi de a sugera probleme menite să ajungă pe masa de tratative a managerilor prevăzători, care încearcă să gândească strategic.
„Un produs este ceea ce se face într-o fabrică; un brand reprezintă ceea ce cumpără clientul. Un produs poate fi copiat de concurenţă; un brand este unic. Un produs poate fi depăşit cu uşurinţă; un brand de succes este etern.”
(Stephen King – WPP Group, Londra)



Beckwith, Harry
   Marketingul serviciilor. Arta de a vinde invizibilul: Cifrul descifrării marketingului modern/ Trad.: Xenofont, Magda.- Buc.: Business Tech International, 2010.- 288 p

Această carte este punctată de numeroase studii de caz, pentru a convinge marketerii că ceea ce doresc cel mai mult clienţii din ziua de astăzi nu sunt produse sau servicii mai bune, ci relaţii mai bune. Autorul oferă cu o inteligenţă şi generozitate cifrul marketingului modern, bazându-se pe experienţa sa din advertising şi marketing şi pe anii în care a oferit consultanţă mai multor companii din Fortunee 500.
Citeşte şi vei găsi o multitudine de modalităţi prin care poţi asigura dezvoltarea afacerii tale!
Începe şi convinge-te, că marketingul modern este mai mult decât un mod de a face – este un mod de a gândi.



Arms, Brigitte
Marketingul local/ Trad.: Vidican, Roxana.- Buc.: Editura ALL, 2008.- 176 p.- Bibliogr.: P. 168; Index de cuvinte-titlu: P. 175.- (Colecţia: „Management & Comunicare”)

Nu priviţi această carte ca pe un repertoriu de idei şi de sfaturi, dar şi ca pe un îndrumător căruia îi puteţi adresa oricând întrebări. Lucrurile sunt în schimbare, mai ales la nivel local. Aceea ce astăzi este irealizabil, mâine poate deveni standard, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Internetului, care s-a transformat într-un puternic factor de marketing, ale cărui efecte nu sunt clare încă pentru poată lumea. Cu toate acestea, marketingul online nu este un domeniu izolat, ci face parte dintr-o strategie generală.
Intenţia autorului este de a oferi cunoştinţe de specialitate cu valoare practică şi informaţii care să ajute să găsiţi drumuri proprii, idei şi căi de acţiune noi. Exemplele pe care le prezintă provin în mare parte din activitatea personală în cadrul agenţiei şi din numeroasele seminarii pe care le-a ţinut pentru companii mici şi mijlocii.
Deci, cartea vă oferă sugestii privind acele concepte de marketing care vă vor ajuta să aveţi succes în viitor.



Adam-Tocan, Parascovia
Marketing: Teste.- Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 2000.- 124 p.- Bibliogr.: P. 123

Lucrarea a fost elaborată pornind de la rolul important ce-i revine marketingului în formarea unei noi mentalităţi şi a unui comportament adecvat al celor ce vor acţiona în condiţiile economiei de piaţă.
Autorul a oferit testele ca un material didactic suplimentar, de o importanţă deosebită pentru înviorarea muncii studenţilor în cadrul lecţiilor practice, şi de a facilita însuşirea principalelor concepte de marketing.
Testele au fost selectate pe teme. În lucrare sunt incluse şi variantele corecte de răspuns.


Adăscăliţei, Virgil
   Euromarketing: fundamente.- Buc.: Uranus, 2004.- 168 p.- Bibliogr.: P. 149-153; Index de autori: P. 155.- (Colecţia: „Biblioteca de marketing”)
  
Evidenţiindu-se tot mai pregnant în ultimele decenii ca o particularizare teritorială a marketingului, în esenţă a celui internaţional, euromarketingul reprezintă, în fond, „un marketing în stil european” care tratează Comunitatea Europeană, în optica şi cu mijloace de acţiune specifice marketingului, ca o mare piaţă de desfacere.
Prezenta lucrare a fost realizată tocmai în contextul interesului deosebit pe care îl suscită această nouă specializare a marketingului european, în cadrul învăţământului universitar şi postuniversitar, al cercetării ştiinţifice de profil, precum şi în rândul oamenilor de afaceri şi al specialiştilor din cadrul firmelor româneşti interesate să se implice în tranzacţii cu Uniunea Europeană.
Lucrarea ilustrează noua optică potrivit căreia marketingul reprezintă o ştiinţă a luptei pentru reuşita în afaceri.



McDermott, Ian; Jago, Wendy
   NLP pentru cariera şi viaţa personală/ Trad. din l. engl.: Gherasim, Alexandra.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2012.- 528 p.- Bibliogr.: P. 523-524.- (Colecţia: „Cărţi-cheie – 158”)
  
Această carte este o carte practică ce poate fi folosită drept inspiraţie sau chiar ca ghid structurat pe mai multe etape, cu scopul de a obţine succese în toate domeniile, atât pe plan personal, cât şi profesional. Pe măsură ce citiţi, veţi înţelege modul în care conlucrează principiile Programării neuro-lingvistice (Neuro-Linguistic Programming) sau NLP, cu cele ale coaching-ului, asigurând strategii clare şi eficiente pentru a atinge excelenţa în legătură cu orice vă propuneţi.
Deci, nu rataţi şansa, aveţi posibilitatea să adaptaţi principiile la situaţiile, nevoile sau obiectivele particulare.
Citind cartea, veţi constata că vă va face o reală plăcere postura de a fi propriul antrenor, instructor.
Succes!


 Rus, Flaviu Călin
   Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice.- Iaşi: Institutul European, 2002.- 102 p.- Bibliogr.: P. 97-99.- (Colecţia: „Universitaria – 34”)

   Această disciplină introductivă, denumită generic „Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice”, îşi propune să creeze o bază, un punct de pornire de la care să poată începe aprofundarea studiului pe mai multe direcţii în ceea ce priveşte cele două sisteme, acela al comunicării şi acela al relaţiilor publice.
Studiul de faţă cuprinde:
·         Proces, interacţiune, relaţie. Definiţii ale comunicării.
·         Forme ale comunicării.
·         Principiile sistemului de relaţii publice.
·         Modele ale sistemului de relaţii publice.
·         Domeniile de aplicabilitate ale relaţiilor publice.
   Studiind această carte, puteţi concluziona, că procesul comunicării îl găsim astăzi la baza tuturor acţiunilor şi legăturilor dintre oameni, dintre instituţii, dintre cetăţeni şi instituţii etc., iar sistemul relaţiilor publice este puternic impregnat de diferitele metode ale procesului de comunicare, aşadar la baza formării şi structurării sistemului de relaţii publice se află procesul comunicării.


Pop, Doru
   Introducere în teoria relaţiilor publice.- Cluj-Napoca: Dacia, 2001.- 216 p.- (Colecţia: „Ştiinţe sociale”)

   Cartea de faţă este un ghid pentru studenţii şi practicanţii în domeniul relaţiilor publice şi propune să ofere cadrul teoretic necesar pentru înţelegerea rolului comunicării în societăţile cu economie de piaţă şi să descrie în context de înţelegere a acestei ştiinţe „noi” în România, dar care are o vechime de câteva zeci de decenii în Occident.
   Deci, relaţiile publice reprezintă un domeniu specific al societăţilor liberale şi democratice şi presupun înlesnirea comunicării între diversele structuri sociale, aflate într-un flux continuu şi neviciat de schimb informaţional.
  


Leman, Kevin
   Cum să devii o nouă persoană până vineri: cum să te accepţi pe tine însuţi, să-ţi dezvolţi încrederea de sine şi să-ţi schimbi viaţa în 5 zile/ Trad. din l. engl.: Taflan, Dan.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2012.- 320 p.- (Colecţia: „Cărţi – cheie – 156”)

  Ai vrea să vezi câteva sau mai multe schimbări în viaţa ta?
Poate că ai încercat alte metode pentru a realiza aceste schimbări: i-ai cerut unui prieten să te ajute, ai mers la un psiholog, ai ţinut un jurnal, ai numărat până la zece înainte să faci un lucru care să-ţi creeze probleme etc. Au funcţionat?
   Dacă nu „te-ai reparat singur”, nu renunţa, citeşte această carte, căci ai nevoie de ea!
   Chiar te poţi schimba în mai puţin de o săptămână!
   Şi dacă sună prea bine ca să fie adevărat, atunci să ştii, că metoda testată propusă de autor funcţionează pentru copii şi cupluri, şi va funcţiona şi pentru tine!
                              Este schimbarea miraculoasă pe care o cauţi!



Zufelt, Jack M.
    ADN-ul succesului: Să ştii ce vrei... ca să obţii ceea ce-ţi doreşti/ Trad.: Onofrei, Dana.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2006.- 272 p.- (Colecţia: „ Cărţi – cheie” – 91)

   De câte ori nu am pornit în căutarea succesului, pentru ca în final să rămânem doar cu regrete?
Fie nu ne-am încadrat în termenele stabilite, fie sarcina odată îndeplinită, nu ne-a adus satisfacţia promisă, fie pur şi simplu am uitat pe drum încotro ne îndreptăm, furaţi de mii de alte evenimente. Şi atunci ne întrebăm sceptici: „Mai este oare succesul posibil?”
   Nu numai că este posibil, dar, prin ADN-ul succesului, el devine inevitabil. Pentru că drumul spre reuşită, ne spune autorul Jack Zufelt, nu este o mantră pe care o repetăm mecanic, nu este o interminabilă listă de sarcini zilnice şi nici o stare de hipnoză pe care ne-o induce psihologul. Succesul există în interiorul nostru şi singura reţetă de care avem nevoie este aceea a scoaterii la iveală a acestei Forţe a Învingătorului cu care ne-am născut, asemenea unui cod genetic. E foarte simplu: succesul înseamnă să ne ascultăm chemarea interioară.
   „Succesul nu se găseşte într-un loc anume – el se află în fiecare din noi.”
                                                                                         (Jack M. Zufelt)


Sexton, Don
   Branding: cum se construieşte bunul cel mai de preţ al unei companii/ Trad. din l. engl.: Georgescu, Cătălin-Alexandru.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2012.- 320 p.- (Colecţia: „Capital”)

   Dacă nu sunteţi mulţumit de modul în care decurge cariera dumneavoastră, citiţi această carte, alegeţi o idee-cheie, implementaţi-o şi garantat, că atingeţi un succes de durată.  
   Branding este una din cărţile oferite de Şcoala de Business Donald Trump – un abecedar practic şi simplu despre elementele de bază ale afacerilor în stilul Trump – de succes.
  Aici sunt propuse sfaturi din lumea reală a afacerilor, bazate pe singurul lucru pe care cititorii nu-l pot obţine în nici o şcoală de afaceri – experienţa.
   Aici găsiţi toate uneltele de care aveţi nevoie pentru a vă construi propriul brand de succes.
             Bucuraţi-vă şi învăţaţi din ea!


Seligson, Hannah
   Tânără, vreau carieră! Sfaturi direct din tranşee/ Trad. din l. engl.: Duma, Luciana.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2011.- 208 p.- Glosar: P. 197-202; Resurse online: P. 203-206.- (Colecţia: „Stiletto Books”)

   Ca să ai succes, e nevoie de mai mult decât o diplomă şi o pereche de pantofi pe toc!
Ştii, că femeile din ziua de azi, dau dovadă de un curaj nebun. Îşi propun să aibă familie, carieră, fericire, linişte, ritm rapid şi tinereţe veşnică. Hannah Seligson ridică vălul de pe una dintre cele mai comune probleme care se confruntă femeile astăzi şi a reuşit să adune între paginile acestei cărţi tot ce vrei să ştii, dar ţi-a fost teamă să întrebi.
   Cartea include nu doar sfaturi din viaţa reală, puncte de vedere clare şi liste utile, ci şi trucuri inedite, pe care le poţi folosi fără exerciţiu prealabil – pentru a începe cu dreptul.
   Această carte trebuie s-o ai dimineaţa în geantă, la pauza de cafea pe masă şi seara la o baie caldă. În ea este totul despre cum să devii femeia care îţi doreşti să fii!
         Exclusiv pentru femei!



Lowe, Tamara
   Fii motivat! ADN-ul motivaţional şi succesul în viaţă/ Trad. din l. engl.: Oancea, Adina-. Buc.: Curtea Veche Publishing, 2012.- 332 p.- Anexe: P. 325-332.- (Colecţia: „Cărţi – cheie – 154”)

   Fie că eşti student, antreprenor sau director, trebuie neapărat să citeşti această carte.
Succesul şi însemnătatea în viaţă aparţin doar celor motivaţi. Dacă cunoşti ADN-ul motivaţional îi poţi inspira şi pe alţii să devină performanţi, aplicând strategiile puternice de motivare descrise de autoare.
   Fiţi motivaţi! Motivarea este adevărata cheie a succesului!




Torrabadella, Paz
   Inteligenţa emoţională la locul de muncă. Strategii pentru autorealizare, satisfacţie şi succes în profesie/ Trad.: Rusu, Doina-Cristina.- Buc.: ALLFA, 2009.- 136 p.- Bibliogr.: P. 133-134
  
   Inteligenţa emoţională la locul de muncă este o carte proiectată pentru a transforma munca într-un veritabil demers de împlinire personală şi totodată o oportunitate pentru a te cunoaşte pe tine însuţi şi pe cei din jurul tău. În paginile sale vei întâlni sfaturi valoroase, reflecţii şi teste menite să-ţi crească potenţialul în muncă prin intermediul puternicelor instrumente ale inteligenţei emoţionale.
   Acest ghid practic vă arată cum să:
·         Vă cunoaşteţi şi valorificaţi la maxim punctele forte
·         Vă activaţi intuiţia şi creativitatea
·         Munciţi mai eficient
·         Relaţionaţi cu ceilalţi şi să aplanaţi conflicte
   Descoperă drumul tău, pas cu pas. La sfârşit vei şti că opera muncii tale este forma ta de a comunica, de a te exprima, de a fi tu însuţi: de a te realiza.


Orloff, Judith
   Libertatea emoţională: cum să te eliberezi de emoţiile negative şi să-ţi transformi viaţa/ Trad. din lb. engl.: Duque, Arabela Saavedra.- Piteşti: Paralela 45, 2012.- 488 p.- Bibliogr.: P. 479-484.- Colecţia: („Cărţi practice”)

   Oricât de stresantă ar fi viaţa ta în momentul de faţă, a venit momentul unei schimbări în bine. Această carte te invită într-o călătorie formidabilă, în care vei simţi mai multă fericire, linişte şi control asupra sentimentelor nedorite decât ai simţit vreodată. Cartea îţi dă puterea să conferi vieţii această calitate superioară şi să gestionezi stresul cu măiestrie.
   Dacă eşti de părerea, că meriţi să fii mai fericit, să te simţi mai bine în pielea ta, să ai relaţii sănătoase – citeşte această carte!  


Bar-On, Reuven; Parker, James D.A.
   Manual de inteligenţă emoţională: teorie, dezvoltare, evaluare şi aplicaţii în viaţa de familie, la şcoală şi la locul de muncă/ Trad. din l. engl.: Cork, Alexandra.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2011.- 508 p.- Indice de nume: P. 497-504.- (Colecţia: Biblioterapia)

    Manualul de inteligenţă emoţională este singura lucrare de anvergură dedicată studiului inteligenţei emoţionale, cuprinzând delimitări conceptuale şi clasificări, precum şi diferite studii desfăşurate prin prisma mai multor orientări teoretice. Completată cu teste care evaluează inteligenţa emoţională în corelaţie cu alte concepte relevante, această carte este un veritabil tratat de inteligenţă emoţională se adresează atât psihologilor în formare, cât şi oamenilor de afaceri, cadrelor didactice, clinicienilor, specialiştilor din psihologia muncii, psihiatrilor, dar şi tuturor celor interesaţi să descopere cum influenţează inteligenţa emoţională starea de bine a individului, eficacitatea sa în planurile personal şi profesional şi cum putem contribui la dezvoltarea acesteia.  


Berman, Karen ş.a.
   Inteligenţa financiară: ghidul managerului pentru înţelegerea adevăratei semnificaţii a cifrelor/ Berman, Karen; Knight, Joe; Case, John; Trad. din l. engl.: Cojocaru, Carmen-Iustina.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2011.- 272 p.- Note: P. 251-252; Index: P. 257-268.- (Colecţia: „Profit”)

   Cartea propusă este un ghid destinat managerilor de afaceri să utilizeze datele financiare pentru a lua decizii, a aloca resurse şi a stabili cheltuieli bugetare.
   Autorii oferă o înţelegere aprofundată a :
  •  Conceptelor fundamentale necesare în efectuarea evaluărilor financiare: interpretarea conturilor de profit şi pierdere, bilanţurilor contabile, fluxurilor de disponibilităţi etc.;
  •    Artei finanţelor: separarea datelor concrete de presupuneri şi estimări;
  •     Mecanismului analizei: calcularea indicatorilor, rentabilităţii investiţiei şi fondului de rulment;
  •     Disponibilităţilor şi profitului: aflarea diferenţelor dintre ele;
  •     Instruirii şi transparenţei financiare: înţelegerea felului în care acestea cresc performanţele.              
                     Utilizaţi aceste informaţii şi prindeţi şansa de a deveni un manager mai bun!

Yung, Rob
   Dezvoltarea inteligenţei emoţionale: EQ – cea mai importantă contribuţie la obţinerea succesului personal/ Trad. din l. engl.: Damian, Eugen.- Buc.: Meteor Press, 2012.- 144 p.

   Ca să te poţi descurca în provocatoare lume a afacerilor de astăzi, nu mai sunt suficiente isteţimea şi munca asiduă. Cei care reuşesc posedă în general şi o altă însuşire, numită inteligenţă emoţională.
   Rob Yeung vă dezvăluie cum vă puteţi dezvolta inteligenţa emoţională şi cum o puteţi folosi pentru a avansa în carieră. Autorul vă încurajează să vă cunoaşteţi şi să vă controlaţi emoţiile, să vă autodirecţionaţi, să nu vă daţi bătuţi şi să vă urmăriţi întotdeauna ţelul. Învăţaţi cum să învingeţi obstacolele şi cum să obţineţi succesul şi fericirea personală. Veţi descoperi că un nivel înalt de inteligenţă emoţională reprezintă cea mai bună garanţie.
   Dacă alegeţi să citiţi această carte, atunci aţi luat cea mai potrivită decizie.


      Emoţii vindecătoare: dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate/ Trad.: Zaicu, Viorel; Ed.: Goleman, Daniel.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2008.- 304 p.- Anexă: P. 279-288.- Indice: P. 291-302
   Această carte este neobişnuită pentru că explorează o „interdependenţă” de un tip aparte, ce constituie însăşi esenţa vieţii: minte, corp, spirit. Întrebările, răspunsurile, comentariile care au constituit dialogul dintre Dalai Lama cu un grup de oameni de ştiinţă cunoscuţi reuşesc să lărgească viziunea asupra lumii, explorând conexiuni între aspecte legate de fiinţa umană pe care nu se credeau posibile.
   Dacă mintea poate să vindece corpul şi noile perspective asupra relaţiilor dintre sănătate şi experienţă le vei vedea în această carte!


Goleman, Daniel
   Emoţiile distructive: dialog ştiinţific cu Dalai Lama/ Trad. din lb. engl.: Staicu, Laurenţiu.- Ed. a 2-a.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2011.- 568 p.- Note: P. 549-566

   În această carte sunt redate discuţiile purtate, în cadrul unui seminar, între Daniel Goleman, Dalai Lama şi un mic grup de psihologi, neurologi şi filozofi, scopul lor fiind de a afla dacă ştiinţa şi filizofia pot colabora pentru a identifica, a controla şi a preveni emoţiile distructive – aşa cum sunt ura, mânia, gelozia, ostilitatea, dispreţul, trufia, amăgirea şi altele asemenea.
   Citiţi această carte şi veţi vedea, că aveţi potenţialul necesar pentru a vă metamorfoza aceste sentimente, pentru binele şi evoluţia umanităţii!


Goleman, Daniel ş.a.
   Inteligenţa emoţională în Leaderchip/ Goleman, Daniel ; Boyatzis, Richard ; McKee, Annie ; Trad. : Dorneanu, Sabina.- Buc. : Curtea Veche Publishing, 2007.- 320 p.- Anexe : P. 310-317.-(Seria : « Daniel Goleman »)
   Cartea vine cu un nou concept : conducerea bazată pe inteligenţă emoţională (IE). Autorii susţin, că responsabilitatea fundamentală a liderilor este aceea de a induce trăiri pozitive celor pe care îi conduc. Aceasta se întâmplă atunci când un lider creează rezonanţă - un rezervor de elemente pozitive care eliberează tot ce este mai bun la oameni. Aşadar, rolul de bază al conducerii este de natură emoţională şi direcţia de a folosi puterea inteligenţei emoţionale – pentru liderii individuali, echipe ori organizaţii întregi este explicată în această carte.
   O conducere bazată pe inteligenţă emoţională vă garantează reuşita în viaţă !


Goleman, Daniel
   Inteligenţa socială : Noua ştiinţă a relaţiilor umane/ Tard. din lb. engl.: Achim, Ileana.- Buc. : Curtea Veche Publishing, 2007.- 464 p.- Anexe : P. 365-381 ; Note : P. 385-461.- (Seria : « Daniel Goleman »
   În Inteligenţa emoţională, Daniel Goleman explică surprinzătoarea corecritudine a primelor impresii, fundamentul carismei şi forţa emoţională, complexitatea atracţiei sexuale şi sesizarea minciunilor. El descrie “partea întunecată” a inteligenţei sociale, de la narcisism la machiavelism şi psihopatie. Ne mai vorbeşte despre uimitoarea noastră capacitate de a fi vizionari, ca şi despre tragedia celor care, asemenea copiilor autişti, au un acces redus la raţiune. Iar mesajul distinct al acestei cărţi este următorul : noi, oamenii, avem o predilecţie înnăscută către empatie, cooperare şi altruism, astfel încât putem dezvolta o inteligenţă socială prin care să ne hrănim aceste calităţi nepreţuite.   
   Citiţi această carte, căci ea este o călăuză pe drumul către inteligenţa socială !

  
Roco, Mihaela
   Creativitate şi inteligenţă emoţională.- Iaşi: Polirom, 2004.- 248 p.- Bibliogr.: P. 244-245.- (Seria: „Collegium. Psihologie”)
   Lucrarea Creativitate şi inteligenţă emoţională oferă răspunsuri pertinente pentru o serie de întrebări incitante, rod al unei bogate activităţi de cercetare ştiinţifică şi a documentării recente a autoarei în calitate de visiting professor în S.U.A., Belgia şi Franţa.  
  •  „Ce relaţii există între creativitate şi complexele psihice ale persoanei?”
  •       „Cum influenţează inteligenţa emoţională creativitatea?”
  •       „Cât de creativi suntem?” ş.a.m.d.
   Cartea oferă teoriile actuale privind natura şi evaluarea creativităţii, teoria psihologică a creativităţii. Sunt definite şi caracterizate complexele personale: factorii stimulativi sau inhibitori ai creativităţii. Capitolul despre inteligenţa emoţională scoate în evidenţă însemnătatea emoţiilor, propune direcţii ale educării inteligenţei emoţionale. Diversitate propusă de teste, exerciţii şi jocuri creative vă dă posibilitatea de a afla, dacă sunteţi o personalitate creatoare şi vă dă posibilitatea să deveniţi mai creativi.


Rimé, Bernard
   Comunicarea socială a emoţiilor: Afectul predomină asupra gândirii în psihologia socială/ Trad. din lb. fr.: Marin, Mircea.- Buc.: Editura Trei, 2007.- 534 p.- Bibliogr.: P. 493-533.- (Colecţia: Psihologie”)

   Spectacolul emoţiilor produce un interes considerabil. Cel care trăieşte o emoţie se grăbeşte să vorbească despre ea. Cei apropiaţi îl ascultă cu aviditate şi transmit mai departe această povestire. Astfel, epizoadele emoţionale individuale se propagă în grup.
   Ce provoacă această fascinaţie pentru emoţie? Dar ce este o emoţie? Ce funcţie îndeplineşte ea? De ce ne comunicăm emoţiile? Pentru a ne elibera? Când devine traumatică o emoţie? Care sunt consecinţele traumei? Ne putem apăra de ele prin comunicare?
   Această carte examinează toate întrebările de mai sus pe baza unei bogate documentaţii ştiinţifice, evoluând aportul comunicării emoţiilor. De asemenea, ne ajută să înţelegem de ce experienţa emoţiei stimulează spectaculos contactul şi comunicarea socială.


Russel, Ken; Carter, Philip
   Teste de inteligenţă IQ/ Trad. şi ad. : Pavelescu, Mihai-Dan.- Vol. 1.- Buc. : Meteor Press, 2009.- 176 p.

   Doriţi să vă îmbunătăţiţi rezultatele la testele IQ?
   Vă confruntaţi cu susţinerea unui test IQ pentru a obţine un post?
   În ambele cazuri, ajutorul vă este acum la îndemână.
   Concepute pentru măsurarea inteligenţei, testele IQ reprezintă o componentă a sistemului educaţional şi a procesului de recrutare şi selectare a personalului.
   Teste de inteligenţă IQ 1 conţine 400 de întrebări care n-au fost publicate niciodată şi un ghid pentru evaluarea performanţelor individuale.
   Deci, aveţi curaj şi evaluaţi-vă performanţa la sfârşitul fiecărui test din acest îndrumar!

 
Lelord, François; André, Christophe
   Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele/ Trad. din l. franc.: Georgescu, Mădălina.- Buc.: Editura Trei, 2003.- 362 p.- Bibliogr.: 359-362.- ( Colecţia: „ Psihologie practică”)

    "Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele"
                      este o carte cu întrebări,
                                                  răspunsuri şi
                                                              sfaturi pentru umanul din noi.
   Toate emoţiile într-o singură carte!!!
   Fiecare capitol din această carte îţi prezintă câte o emoţie, precum: furia, invidia, bucuria, tristeţea, ruşinea, gelozia, frica, dragostea.
   Autorii te vor ajuta să recunoşti aceste emoţii şi să le utilizezi  cu o eficienţă maximă pentru tine.
   Cunoaşte-le şi vei trăi viaţa pe deplin!


    
 Батлер-Боудон  Т.
   50 великих книг об успехе/ Пер. с англ.: Вирязева О.О.- М.: Эксмо, 2012.- 464 с.- (Серия: « Психология. Антология мысли»)

               Всё самое важное о достижении успеха их знаменитых книг
                                    (от древних времён до наших дней)! 
   Как сделать карьеру, заработать большие деньги, стать лидером, круто изменить свою жизнь к лучшему? Многие из нас годами ищут книгу, способную увлечь и вдохновить на личный и профессиональный рост.
   «50 великих книг об успехе» - это обширная подборка бессмертных произведений, собранные под одной обложкой. Практические и философские, яркие и незабываемые, 50 великих книг помогли миллионам людей достичь успеха в работе и личной жизни.
   Жажда успеха почти так же сильна, как потребность дышать. 
   Если вы ощутили эту жажду – эта книга для вас!



Wall, Bob
   Secretul succesului la birou: cum să-ţi pui inteligenţa emoţională în slujba eficienţei tale şi a celorlalţi/ Trad.: Trif, Radu.- Buc.: ALLFA, 2010.- 328 p.- Note: P. 326-327.- (Colecţia: „Ştiinţa succesului”)
 
   Dacă doreşti să afli standardul stabilit pentru gestionarea eficientă a conflictelor profesionale şi dezvoltarea spiritului de echipă - Secretul succesului la birou  explică cum trebuie să procedăm la serviciu ca să stabilim relaţii colegiale nu numai cu prietenii, ci şi cu duşmanii.
        Un autor de prestigiu şi consultant în domeniul managementului, Bob Wall, ne propune:  

 ·         strategii-cheie de comunicare pentru extinderea sferei de influenţă organizaţională şi cultivarea unei reţele de relaţii profesionale care poate fi angrenată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
·         îndrumări specifice pentru obţinerea de feedback de la colegi, subalterni şi şefi, inclusiv exemple care ilustrează ce să spuneţi, cum să vă comportaţi şi când treceţi de la dialog la acţiune;
·         mai mult de treizeci de exerciţii tematice, inclusiv exerciţii despre EQ, plus numeroase studii de caz şi instrumente de lucru care vă vor ajuta să faceţi faţă situaţiilor dificile sau discuţiilor pe care nu le puteţi evita.


Hedges, Burke
   Fii propriul tău şef! / Trad: Dinescu, Ana Magdalena.- Buc.: Curtea Veche, 2005.- 142 p.- (Colecţia: „Practic”)
  
   Fii propriul tău şef!
  Oare, nu asta îşi doreşte fiecare?
  Să nu mai urmeze ordinile altcuiva. Să nu mai depindă de acel salariu lunar –      care nu e niciodată suficient de mare. Să fii liber!
   Dar libertatea presupune să-ţi iei viaţa în propriile mâini. Să lucrezi pentru propria firmă. Să rişti falimentul. Ei, şi?
   Trebuie să te hotărăşti dacă vrei să domini sau să fii dominat. Dacă eşti un angajat nemulţumit, alege să-ţi schimbi viitorul. Fă-l să depindă de tine. Citind cartea, vei afla cum trebuie să procedezi. Apoi, alege să lucrezi pentru propria firmă şi … fii propriul tău şef! 


Imbriale, Robert
   Marketingul motivaţional: motivează-ţi eficient potenţialii clienţi, fă-i să cumpere mai mult şi să te recomande prietenilor/ Trad.: Andrei, Raluca.- Buc.: Amsta Publishing, 2008.- 208 p.

   Ce anume îi motivează cu adevărat pe oameni să cumpere?
   O întrebare pe care toţi oamenii de afaceri, şi mai ales cei din vânzări şi din publicitate ar trebui să şi-o pună în permanenţă. Din păcate, puţini fac acest lucru. În schimb, majoritatea se încăpăţânează să răspundă la întrebarea: Cum îi putem face să ne cumpere produsul? – concentrându-se mai ales pe procesul de vânzare, când, de fapt, ar trebui mai întâi să analizeze psihologia cumpărătorului.
   Şi exact asta face Robert Imbriale în Marketingul motivaţional: explică pas cu pas factorii motivaţionali care stau la baza deciziei de a cumpăra.
   „Deşi există multe lucruri în viaţă pe care nu trebuie să le faci, marketingul motivaţional este ceva ce trebuie să faci. Nu presupune riscuri şi are rezultate foarte bune dacă este executat corect.”
                                                                                                                            (Robert Imbriale)

    
   Prima zi de serviciu/ Trad.: Sburlescu, Aurelian.- Ed. a 2-a.- Buc.: BIC ALL, 2005.- 122 p.- Bibliogr.: P. 117-118;  Index: P. 119-122; Glosar: P. 113-115.- (Colecţia: „Biblioteca performanţei în carieră”)

   Acomodarea cu un nou loc de muncă poate fi extrem de dificilă pentru oricine. Cartea vă ajută să treceţi de „tracul primei zile”, arătându-vă care sunt regulile pe care trebuie să le respectaţi, inclusiv cele privind vestimentaţia, relaţiile cu noii colegi de muncă şi drepturile pe care le aveţi în calitate de angajat.
  


Barrette, Jim
   Teste pentru carieră, aptitudini şi selecţie: Găsiţi-vă cariera ideală pe baza IQ-ului, personalităţii şi aptitudinilor/ Trad.: Pavelescu, Mihai-Dan.- Buc.: Meteor Press, 2007.- 224 p.
  
   Această carte este concepută pentru a vă ajută să evaluaţi atuurile şi slăbiciunile în termenii aptitudinilor, motivaţiilor, îndemânărilor şi personalităţii şi să le potriviţi cu tipul de ocupaţie sau de carieră în care aţi fi cel mai adecvat.
   Oferind orientare clară şi practică, Jim Barrett vă arată cum să înţelegeţi:
·         ce vă motivează – ce doriţi să faceţi;
·         ce aptitudini specifice aveţi – ce faceţi cel mai bine;
·         care vă este personalitatea – cum obişnuiţi să acţionaţi.
   După ce parcurgeţi testele de aptitudini şi chestionarele detaliate pentru motivaţie şi personalitate, puteţi să folosiţi secţiunea Potrivirea profilului pentru a vedea care este ocupaţia specifică la care vi se potrivesc cel mai bine caracteristicile personale.


Smith, Hyrum W.
   Reuşita: o provocare permanentă/ Trad.: Mîndrilă, Anacaona.- Buc.: Curtea Veche Publishing, 2006.- 272 p.- (Colecţia: „Cărţi cheie”)

   Din ce în ce mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi de viaţa lor: unii au reuşite profesionale, dar viaţa de familie e dezastruoasă, unii sunt tineri şi plini de energie, dar nu ştiu cum să-şi folosească potenţialul, alţii sunt copleşiţi de mulţimea de sarcini zilnice. Cu toţii simţim că o viaţă împlinită ar trebui să însemne mai mult, dar nu ştim încotro să ne îndreptăm pentru a găsi împăcarea şi liniştea sufletească. Fiecare om este unic, nu doar prin ADN-ul genetic, ci şi printr-un ADN al valorilor călăuzitoare proprii. 
   Urmând procesul recomandat de autor, veţi identifica mai uşor rolurile pe care le aveţi în viaţă, valorile ce vă îndrumă şi misiunea personală, precum şi ecuaţia care leagă aceste trei elemente. Următorul pas este descoperirea propriei busole, cea care vă va indica drumul corect. Descoperind esenţa propriei fiinţe şi mecanismele interioare care vă guvernează, alegând acţiunile ce vă reflectă valorile în viaţa de zi cu zi, veţi descătuşa forţe de care nu sunteţi conştient şi veţi obţine acea energie motivatoare ce menţine în funcţiune motorul vieţii.


Covey, Stephen R.
   Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace. Lecţii importante pentru schimbarea personală / Trad.: Argintescu-Amza, Gina.- Buc.: ALLFA, 2011.- 336 p.- Anexe: P. 303-319

    „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace. 
Lecţii importante pentru schimbarea personală” –             
                                                        este o carte care-ţi va schimba viaţa!
   Desemnată în urma unui studiu al revistei „Chief Executive” drept cea mai influentă carte a secolului XX în domeniul afacerilor, prezintă o abordare globală, principală şi unificată a problematicii umane, în vederea soluţionării dificultăţilor   personale şi profesionale.
      Lecţiile lui Stephen Covey te învaţă:
·         Fii proactiv!
·         Începe cu gândul la final!
·         Pune priorităţile pe primul loc!
·         Gândeşte câştig-câştig!
·         Încearcă mai întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles!
·         Acţionează în sinergie!
·         Ascute ferestrăul!
   Însuşeşte aceste lecţii şi viaţa ta va cunoaşte numai împliniri!!! 



  Mitchell, Mary; Corr, John
   Ghidul manierelor elegante în afaceri/ Trad. din l. engl.: Garbiz, Irina.- Ed. a 2-a.- Piteşti: Paralela 45, 2009.- 308 p.- (Colecţia: „Practic”)

   Dacă până nu demult mergeam la serviciu îmbrăcaţi după cum credeam de cuviinţă, în ultima vreme lucrurile s-au schimbat. La un loc de muncă modern trebuie să avem o anumită ţinută ca să ne încadrăm în regulile de etichetă impuse, şi ele, de globalizare. Această carte ne învaţă cum să facem acest lucru, şi nu numai atât. Ne spune scurt şi la obiect cum să ne purtăm la serviciu, la dineuri oficiale, în echipa de sport a companiei, la mese cu clienţii – acasă sau la restaurant – în călătorii de afaceri în alte ţări. Cum să facem prezentări, cum să respectăm ierarhia într-o companie, cum să facem şi să primim critici şi complimente, cum să recunoaştem semnele unei hărţuiri sexuale şi ce atitudine să luăm, cum să vorbim în public şi cum să ne învingem tracul – şi multe alte situaţii care pot apărea la serviciu. Într-o bună relaţie de afaceri manierele sunt mai mult decât necesare, astfel că oricine are ceva de învăţat din acest ghid.
   Cunoaşterea acestor reguli de etichetă intervenite în această carte este vitală. Ele nu se moştenesc şi nu sunt instinctive.
   Ele trebuie învăţate!
   Şi tu ar trebui să le înveţi, la fel ca oricine altcineva!
   Iată motivul pentru care trebuie să citeşti această carte!
   Ea îţi va oferi informaţii şi observaţii preţioase care te vor ajuta să înaintezi în cariera profesională cu încredere şi stil!


 
Бредберри, Тревис; Гривз, Джин
   Эмоциональный интеллект 2.0/ Пер. с англ.: Миронов, Павел.- 2-е изд.- М.: Манн, Иванов и Фербер, 2011.- 208 с.- Парал. тит.

     Три причины прочитать эту книгу:
·       -  Вы и окружающие вас люди будете намного лучше понимать друг друга 
·       -  Вы сами станете лучше понимать себя
·        -  Ваша карьера получит новое развитие
   Об эмоциональном  интеллекте (ЭИ) заговорили недавно, в 1990-м, до этого успех больше связывали с интеллектом обычным. Однако выяснилось, что преуспевающие люди обладают высоким уровнем именно эмоционального интеллекта, который и определяет эффективность их взаимодействия с окружающими людьми и с миром вообще.
   Повышение уровня ЭИ, то есть развитие самовосприятия, социальной восприимчивости, навыков управления собой и управления отношениями – дело вполне посильное, достаточно внимательно отнестись к рекомендациям книги. А улучшение качества жизни, которое за этим последует, авторы гарантируют.
   Книга принесёт пользу всем, кто хочет стать более успешным.

Niciun comentariu: